Search

Paradă militară, foc de artificii, iluminat festiv de sărbători și concerte la Timișoara, de Centenar. Programul complet și restricțiile de circulație

Sajnos ennek a bejegyzésnek csak Román nyelvű változata van. A megtekintő kényelméért az alábbi tartalom alternatív nyelven jelenik meg. Rákattinthat a linkre az aktív nyelv módosításához.

De 1 Decembrie, la o sută de ani de la Mare Unire, la Timișoara vor avea loc o serie de activități dedicate marcării momentului istoric. De la depuneri de coroane până la concerte și luminițe de Crăciun, toate se vor întâmpla în urbea de pe Bega în aceeași zi. Vor fi și restricții de circulație în zona bulevardului Take Ionescu, unde va avea loc parada militară.

1 Decembrie Centenar

Sâmbătă, în 1 decembrie, de dimineață se vor depune coroane și vor avea loc ceremonii militare în mai multe locuri din oraș. Vor fi dezvelite busturile lui Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza și al Regelui Ferdinand I, în holul Palatului Administrativ.

Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în Piața Victoriei va fi deschis oficial mai târziu decât de obicei. Ora anunțată de aprindere a luminițelor este 19.40, însă spectacolul folcloric pe scena din fața Operei va începe la ora 15.30. Seara se încheie cu concerte susținute de Bosquito, Alexandra Stan și Ștefan Bănică.

Program de 1 Decembrie, la Timișoara

  • 8.30 – 9.15 – Ceremonie militară cu depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori, Cimitirul Eroilor din Timișoara.
  • 9.30 – 9.50 – Ceremonie militară cu depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori. Momentul comemorativ consacrat colonelului Virgil Economu.
  • 10.15 – 10.45 – Ceremonie militară cu depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori. Monumentul Eroilor Neamului din Cimitirul din Calea Șagului.
  • 12.00 – Dezvelirea busturilor lui Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza și Regelui Ferdinand I, cu ocazia Centenarului Marii Uniri . Holul Palatului Administrativ din Timișoara.
  • 13.30 – 13.35 – Întâmpinarea oficialităţilor: prezentarea onorului, salutarea Drapelului de Luptă, ocuparea locului în dispozitiv, intonarea Imnului Naţional al României. Bd. Take Ionescu, în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
  • 13.35 – 13.45 – Oficierea serviciului religios de către IPS Ioan Selejan, împreună cu un sobor de preoţi invitaţi din Arhiepiscopia Timişoarei şi preotul militar al garnizoanei.
  • 13.45 – 13.55 – Alocuţiuni ale oficialităţilor.
  • 13.55 – 14.00 – Realizarea dispozitivului de defilare.
  • 14.00 – 14.05 – Moment artistic susținut de Muzica Militară a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal’’, solista de muzică populară Cristina Teodora Stanciu și recitator de poezie, actorul Teatrului Național, Bogdan Spiridon.
  • 14.05 – 14.25 – Parada militară. Defilarea detaşamentelor şi a tehnicii Ministerului Apărării Naționale (MAPN), Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Serviciului Român de Informații (SRI), Penitenciarului Timișoara, Direcției Poliției Locale a Municipiului Timișoara. Bd. Take Ionescu.
  • 15.00 – Tramvaiul tras de Cai, Fanfara Big Band, Tramvaiul Istoric „Gemenele” și tramvaiul turistic „TramTur” pornesc în călătorie spre stația Catedrala Mitropolitană. Podul Traian.
  • 15.30 – Spectacol folcloric susținut de ansamblurile Ghiocelul din Giroc, „Doina Timişului” al Casei de Cultură a Studenţilor, „Semenicul” din Reșița, „Timișul” și soliștii invitați: Mariana Deac, Ramona Vița, Mihaela Petrovici, Silvana Râciu, Petrică Miulescu Irimică, Ilie Medrea, Dumitru Stoicănescu, Titian Puichiță, Mariana Zota, Anca Panțâru, Ioan Surdu. Piața Victoriei.
  • 18.30 – 19.40 – Ceremonie militară de retragere cu torțe realizată de Muzica Militară şi militari ai Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”. Traseu: Monument Virgil Economu (Piața Petru Maior) – Calea Lugojului – Bd. Take Ionescu – Bastionul Theresia – Piața Unirii – Piața Libertății – Piața Victoriei.
  • 19.40 – Deschiderea oficială a Târgului de Crăciun. Aprinderea iluminatului festiv de sărbători . Piața Victoriei.
  • 20.00 – Concert susținut de Ștefan Bănică, formația Bosquito și Alexandra Stan urmat de focurile de artificii. Piața Victoriei.

Restricții de circulație

Parada militară va avea loc pe Bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Șoferii sunt rugați ca încă de vineri, 30 noiembrie, de la ora 20.00, să nu-și lase mașinile pe Bulevardul Take Ionescu.

De sâmbătă, 1 decembrie, începând cu ora 10.30, traficul rutier va fi închis următoarele artere: str. Popa Șapcă, Bd. Take Ionescu, strada Hector (între bd. Revoluției 1989 și bd. Take Ionescu), Bd. Revoluției( între str. Andrei Mocioni și str. Hector), str. Enric Baader (între calea ferată și bld. Take Ionescu). Varianta ocolitoare este str. Demetriade – str. Avram Imbroane – str. Mihail Kogălniceanu – str. Simion Bărnuțiu – Piața Badea Cârțan – str. Mărăști – str. Oituz – Bd. Michelangelo – Bd. Revoluției 1989.

De la ora 13.30 urmează să fie închisă circulația și pe următoarele tronsoane : str. Hector (între Bd. Revoluției 1989 și Bd/ Take Ionescu), Piața Badea Cârțan (între str. Simion Bărnuțiu și str. Doctor Petru Rareș), strada Oituz – Punctele Cardinale și Proclamația de la Timișoara. Variantă ocolitoare este str. Mărăști, str. Demetriade, Bd. Mihail Kogălniceanu, str. Avram Imbroane, str. Simion Bărnuțiu, Piața Traian, str. Doctor Petru Rareș, str. Ripensia, Bd. Michelangelo, Piața Iancu Huniade, Bd. 20 Decembrie, Bd. Revoluției 1989 (între str. Hector și str. Andrei Mocioni).

Sursa: debanat.ro




Vélemény, hozzászólás?

Az email címet nem tesszük közzé. A kötelező mezőket * karakterrel jelöljük.